În cadrul sedințelor de terapie individuală terapeuții interacționează cu copiii pentru a îmbunătăți autoreglarea, relaționarea cu ceilalți și atasamentul, atenția, reciprocitatea în comunicare, soluționare de probleme în cooperare, simbolizarea și gândirea abstractă, ținând cont de profilul individual unic al copilului și folosind relația și afectul ca principal motivator pentru interacțiune.
Sedințele durează cel mai adesea 90 de minute, însă puteți opta și pentru sedințe de 60 de minute.
O sedință de 90 de minute se desfășoară în mod tipic cu participarea părintelui în primele 30 de minute și în urmatoarele 60 de minute terapeutul va interacționa individual cu copilul.
Nevoia fundamentală a copilului este să simtă că aparține familiei sale, să se simtă conectat, capabil, că el contează și este încurajat de cei din jur. Astfel dezvoltăm independența, stima de sine și interesul social, iar părinții pot identifica nevoia pozitivă din spatele comportamentelor negative, înțelegându-și propriile emoții. Scopul final al intervenției este să “redăm pe om lumii”, acesta dezvoltând empatia față de ceilalți și grija față de sine și contribuind la dezvoltarea comunitații din care face parte.
Fiecare copil atinge în primii ani de viata etape de dezvoltare esențiale pentru adaptare și întelegerea lumii înconjuratoare. Adaptare se face inițial prin intermediul simțurilor și experiențelor, care facilitează dezvoltarea gândirii și imaginației, cu ajutorul relaționării afective cu ceilalți. Scopul intervenției este de a alege cel mai eficient mod de a interacționa ținând cont de diferențele individuale ale copilului pentru a trece la urmatoarea etapă de dezvoltare funcțional- emoțională.